"Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfințenie. O, de-ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale! Atunci nu voi roși de rușine la vederea tuturor poruncilor Tale." Psalmul 119:4-6
Să nu uităm cine a scris acest Psalm 119. Psalmistul este din poporul Israel. Să ne aducem aminte: Dumnezeu a salvat poporul Israel din sclavia egipteană prin Moise. Acest popor a fost martor la urgiile care au fost trimise împotriva dumnezeilor la care se închinau egiptenii, la despărțirea Mării Roșii, la providența divină pe timpul a 40 de ani în pustie, la cucerirea Canaanului etc. Din sclavia egipteană, o sclavie urâtă care le-a furat viața multor băieți care li s-au născut, care i-a umilit și le-a furat libertatea de a-și construi propria viață făcându-i să lucreze în condiții grele la făurirea monumentelor faraonilor Egiptului, Dumnezeu i-a salvat pentru a-i sluji Lui. Însă slujirea lui Dumnezeu nu se compară cu slujirea în șantierele năprasnice ale Egiptului. Dumnezeu, Creatorul Vieții e un Stăpân milos și bun care își cunoaște în profunzime creația, ce e bine pentru ea, ce o face să înflorească și să prospere.
Deci relația poporului Israel cu Dumnezeu era una în care Dumnezeu era Stăpânul lor, un stăpân milos, bun, care are pe inimă binele supușilor Lui. De aceea Dumnezeu poruncește pentru că El are autoritatea ultimă în ceea ce privește viața pe care El însuși a creat-o și pe care El o promovează.
Nu doar atât dar poruncile lui trebuie păzite cu sfințenie, cu zel, cu toată inima. Acesta trebuie să fie răspunsul supușilor lui Dumnezeu, a celor care au fost salvați din sclavia crudă și nemiloasă a stăpânului rău. Supușii își cunosc locul. Ei știu că binele lor depinde de providența Stăpânului lor și au încredere că Stăpânul lor este suficient de înțelept și bun ca să aibă grijă de ei. Ei înțeleg că spre deosebire de vechiul stăpân căruia nu îi păsa de ei nici cât negru sub unghie, acest Împărat îi iubește. De aceea ei vor face ceea ce Domnul lor le spune să facă pentru că au încredere în El. Unii chiar ajung să Îl iubească și să Îi fie foarte devotați, de aceea slujirea lor este din toată inima pentru că vor realiza că Domnul Dumnezeu nu e un stăpân capricios care dă porunci doar pentru că poate ci că de fapt slujirea acestui Stăpân va duce la viața din abundență a lor înșiși.
Să ne gândim puțin la noi cei din ziua de azi care ne-am pus încrederea în Domnul. Isus Hristos a venit să ne salveze de o sclavie nemiloasă, sclavia păcatului. Vechiul stăpân este stăpânul acestei lumi. El ne-a sedus și ne-a înșelat și ne-a convins că dacă facem ce ne spune el, ne va fi bine și vom fi fericiți. Dar am realizat până la urmă că erau doar niște promisiuni false și că intenția lui e să ne distrugă și să ne ruineze viața. Păcatul va duce până la urmă la moarte, mai curând sau mai târziu.
Dar noi care am crezut în Isus Hristos am fost salvați de sclavia păcatului pentru a sluji unui alt Stăpân care e bun și milos și care ne iubește. Ne-a iubit așa mult că a plătit cu viața pentru a da la o parte jugul greu al păcatului din viața noastră. Promisiunile lui sunt de încredere, ele chiar se vor împlini. Intenția lui e să ne ajute să înflorim și să ne bucurăm de o viață plină de împlinire în slujba Lui. De fapt slujindu-L pe El realizăm că ne slujim pe noi, slujirea noastră are ca rezultat bucuria și împlinirea noastră aici pe pământ și o viață veșnică împreună cu El. De aceea ne dorim să împlinim cu sfințenie poruncile Lui, care de fapt sunt pentru binele nostru.
Totuși, citind toate poruncile, vom observa rușinați că nu am făcut tot ce ni s-a poruncit, vom observa că există o luptă care se dă în noi între a ne încrede în totalitate în Domnul nostru făcând tot ce ne poruncește să facem și o înclinație naturală de a ne încrede mai bine în ceea ce am învățat sub vechiul stăpân că e mai bine să facem în unele situații.
Există o bătălie între Voia Stăpânului bun și voia noastră/ a lumii în care trăim, etc. Această bătălie nu se va termina cât timp vom fi în trupurile noastre. Trupurile noastre aparțin de lumea aceasta și din vechea creație care e pervertită și deteriorată de păcat. Duhul Sfânt care locuiește în credincios îl atrage pe acesta către Dumnezeu, Stăpânul cel Bun dar trupul care aparține de lumea aceasta ne atrage către vechiul stăpân. Noi suntem la mijloc și trebuie să alegem în cine ne vom încrede mai mult, în Domnul nostru sau domnul lumii acesteia.
Bineînțeles cei care au primit iertarea păcatelor, au voința (și de multe ori și înfăptuirea) de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Nu e o voință care vine de la ei ci este voința Duhului Sfânt care locuiește în ei. Este ceva supranatural la mijloc în ei. Dar cât vor trăi pe pământ vor trebui mereu să se calibreze după Standardul divin, ceea ce ei își doresc foarte mult, la asta țintesc de fapt. Dar din nou, nu sunt doar ei cei care au dorința, năzuința, dorul acesta ci și Duhul care locuiește în ei și care vine de Sus de la Tatăl Luminilor. (Romani 8:27)
