Războiul din Ucraina și viitorul

4 min de citit
Donetsk Ucraina

M-am trezit acum două zile cu o surpriză neplăcută - Rușii s-au hotărât să invadeze Ucraina și și-au dezlănțuit asupra lor mașinăria lor diabolică de război.

🕑
Ultima actualizare: 25 Februarie, 2020

Pe când credeam că omenirea începe să răsufle mai ușor după pandemia care începe să dispară, iată că peste noapte, parcă, suntem trași iar la fund într-un conflict care se consumă mult prea aproape de România.

Rusia dă vina pe „vest” și pe „provocările” lor, vestul dă vina pe Rusia și pe agresivitatea ei dar toate astea nu au nici o valoare acum. Conflictul s-a pornit și se pare că e foarte diferit de anii anteriori când Rusia și-a anexat Crimea. Acum totul e pe față și e clar că obiectivul de față nu e nimic mai puțin decât toată Ucraina!

Ce știm până acum

  • Rusia a amenințat Finlanda și Suedia cu acțiuni militare și politice dacă încep procesul de aderare la NATO sau Uniunea Europeană.
  • Putin încearcă să rescrie istoria Ucrainei și are deja motivație destulă pentru a continua războiul până își va atinge obiectivele.
  • Abordarea NATO și a vestului până acum este slabă și ineficientă. Toate amenințările și sancțiunile nu au ajutat la nimic în stoparea conflictului.
  • Putin a avertizat alte țări că orice încercare de a interveni în conflictul din Ucraina va duce la "consecințe pe care nu le-ați văzut niciodată".
  • NATO a trimis arme în Ucraina pe la granița din Polonia.
  • Rusia încearcă să cucerească Kiev, capitala Ucrainei și să-și instaleze un guvern marionetă.
  • NATO a activat forțele defensive pe teritoriul țărilor din Europa, pentru prima dată în istorie.
  • Se dau lupte me fronturi multiple în Ucraina.
  • China susține tacit acțiunile Rusiei însă îndeamnă Rusia la dialog.
Avion F-35 - fortele SUA

După cum arată lucrurile, NATO, prin susținerea pe față a Ucrainei cu armament, îl provoacă pe Putin la un răspuns. Asta probabil s-a întâmplat pentru că sunt deja informații cum că Putin nu ar vrea să se rezume doar la invazia Ucrainei.

Mișcările Rusiei nu fac decât să-i convingă pe cei care erau sceptici de utilitatea unei Europe puternice militar și economic și să-i facă să își dorească alipirea la NATO și EU. Cred că în curând vom asista la o renaștere a Europei și a vechiului Imperiu Roman.

Se mai profilează o ruptură clară și adâncă între Est și Vest și surprinzător, o aliniere globală a puterilor lumii pentru finalul istoriei.

Ce spune Biblia despre ce va urma?

E interesant că dacă stai să studiezi Biblia, rămâi șocat de acuratețea cu care se împlinesc profețiile și cum lumea se aranjează în poziții de start pentru finalul istoriei.

Harta

Ce urmează?

America, posibil din cauza unei succesiuni de lideri slabi, se va retrage în fundal, la fel ca și Marea Britanie actuală. Va fi în continuare o națiune puternică, dar nu va mai fi principalul actor în afacerile mondiale. Împlinirea acestei predicții ar putea, eventual, să apară odată cu dezbinarea politică plină de conflicte care predomină acum în cadrul politicii americane. Iisus spune: "...un regat dezbinat împotriva lui însuși nu poate rămâne în picioare..." (Marcu.3:24-25)

China va deveni o superputere cu performanțe economice, tehnologice și de inteligență artificială. Dar strategiile mondiale defectuoase ale Chinei vor slăbi agenda lor globală și vor împinge China înapoi în izolare ca înainte, dar tot puternică.

Europa va deveni rapid superputerea dominantă a lumii, în special prin strategiile unui singur om, care va fi împuternicit în mod supranatural să îndeplinească o agendă diabolică. În mod ironic, Europa va atinge această rapiditate printr-un parteneriat inițial cu China și cu lumea islamică. Dar această relație va fi de scurtă durată și va crea dușmănie între cele două continente.

Acest conducător al Imperiului Roman renăscut este numit "Împăratul de la miazănoapte" (Nord), conform Bibliei (Daniel 11).

China și Rusia, numiți Regii Răsăritului (Ezechiel 38 - Gog și Magog) vor forma o alianță, cu o armată de 200 de milioane de soldați, și vor mărșălui împotriva Regelui Nordului, Antihristul, în valea Megiddo (bătălia de la Armaghedon), Apocalipsa 16:12; Apocalipsa 9:14-16. O astfel de armată atât de mare nu putea veni decât de la o populație atât de mare precum cea a Chinei.

Acest război va fi o bătălie de o zi și va pune capăt domniei și vieții lui Anticrist, va ucide o treime din populația lumii și va pune capăt tuturor imperiilor mondiale și tuturor conceptelor umane de guvernare. De fapt, acest război va fi împotriva lui Hristos, chiar dacă oamenii vor crede că se luptă între ei. Aceasta este strategia lui Dumnezeu de a-i aduce împreună pentru judecata Sa. (Ioel 3)

Isus Cristos va reveni pentru a pune capăt acestui război. Aceasta va fi a doua Sa venire, în timpul căreia Își va instaura împărăția Sa de o mie de ani.

Timp

Când se vor întâmpla toate astea?

Nimeni nu știe exact timpuri, vremuri și soroace. Vedem însă, că națiunile se alinează una după alta, ca pe o imensă tablă de șah, în pozițiile pe care Dumnezeu le-a rânduit de la începutul lumii.

Și acest gând este foarte liniștitor și încurajator pentru Creștini. Dumnezeu se folosește chiar și de cei care i se împotrivesc să-și ducă planurile la îndeplinire.

Mă doare sufletul însă pentru ce se întâmplă în Ucraina și mă rog Domnului să folosească aceste greutăți ca să-și adune cât mai mulți oameni în Împărăția lui.