Anul cârtiței

Nu știu câți dintre voi ați văzut filmul „Ziua Cârtiței“ (1993). Pe scurt, personajul principal, rămâne blocat – adică își retrăiește exact aceeași zi de zeci de ori – într-un orășel obscur din America. El, un tipar al omului mândru și fudul, plin de el și de o aroganță amețitoare. La finalul intervenției „divine“, omul se „pocăiește“, își revine și abea apoi, timpul lui începe să curgă normal.

Anul cârtiței

Mi se pare că anul trecut, a început pentru majoritatea dintre noi un fel de „ziuă a cârtiței“, care nu mai vrea să se termine.

Ca și Bill Murray (Phil), din film, încercăm și noi să ne găsim tot felul de modalități de a rezista rutinei și apăsării cu care vine la pachet. Statistici, vești rele, vești și mai rele, joburi pierdute, oameni morți, lume îngrijorată, fake news, etc. Și asta… zilnic.

Pentru Phil, din film, și pentru noi, surprinzător, soluția ca nu doar să rezistăm la această criză, dar chiar să ieșim din ea, se rezumă la ceva extrem de simplu, dar extrem de puternic.

It’s not about me

Lucrul cel mai bun pe care-l putem face, e să ne oprim din a ne focaliza pe noi, și a începe să ne focalizăm pe Dumnezeu. Știu, sună ca un clișeu, dar hai sa ne gândim la asta puțin.
Sunt câteva lucruri pe care le știm sigur, și doar tangențial au de-a face cu noi personal:

  1. Criza prin care trecem nu a început și nici nu se va termina cu noi.
  2. Tot ce se întâmplă pe Pământ este îngăduit de Dumnezeu.
  3. Satana nu poate face nimic mai mult decât atât cât îi este îngăduit de Dumnezu. (Citește in cartea lui Iov despre asta…)
  4. Evenimentele de pe Pământ reflectă o realitate superioară – realitatea spirituală. Ceva major se întâmplă în Ceruri.
  5. Planul lui Dumnezeu ne include și pe noi, fie că luptăm pentru sau împotriva lui Dumnezeu.
  6. Lupta creștinului nu se termină niciodată – acum nu e momentul de luat vacanță din lupta spirituală!
  7. Isus ne-a lăsat un Mângăietor – Duhul Sfânt, Duhul Adevărului – El ne va aduce aminte de cuvintele Mântuitorului.

Motivul pentru care am făcut lista de mai sus, e ca să pun în perspectiva corectă, evenimentele pe care le trăim. Toate obstacolele reprezintă în același timp, blocaje dar și oportunități.

Pescari de oameni

Citim în Evanghelii despre cum a chemat Isus pe unii să-l urmeze – lasă tot, și vino după Mine.

Același mesaj, poate mai puternic decât niciodată, sună și acum – lasă tot, și vino după Mine! Lasă grijurile, lasă virusul, lasă lockdown-ul, lasă social media, lasă etc… și vino să pescuim oameni pentru împărăția lui Dumnezeu. Până se mai poate!

Dacă atenția, focalizarea și toate energiile care le avem, le-am cheltui pentru a răspândii Evanghelia, nu am mai avea timp de îngrijorări și alte nimicuri care să ne dărâme și să ne amărască.

Înainte să „share“ conspirații, politică, sau alte lucruri legate de ce cred unii sau alții, despre ce se întâmplă astăzi, mai bine răspândește vestea bună!

Planul lui Dumnezeu, pentru oameni e simplu și minunat: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” (Ioan 7:38). Nu cred că am mai prins vreodată, în timpul vieții mele, o perioadă în care să fie mai mare nevoie de apă vie, pentru cei din jurul nostru.

Lumea din jur, are nevoie disperată de Isus. Și El a ales, ca să se folosească de noi, pentru a transmite vestea bună: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.“ (Ioan 5:24)

România se revoltă. Sau?

De cincisprezece zile, de cum mă trezesc, deschid repede telefonul și, parcă dintr-un automatism caut știri despre ce se întâmplă în țară.

Am rămas plăcut impresionat de mobilizarea pe care am văzut-o la conaționalii mei și mi-ar fi plăcut să fi putut participa și eu la protestele împotriva infamei “Ordonanțe 13”. Dragi protestatari, aveți tot respectul și considerația mea. Jos pălăria.

Am locuit în România de când m-am născut, până în anul 2012, când am emigrat în America. Am fost adolescent la revoluție, am trăit cu emoție toate alegerile de atunci și până la plecare și m-am tot chinuit să înțeleg de ce votează românii, așa cum votează. Degeaba. N-am înțeles deloc, cum un partid ca și PSD, poate să acumuleze atâtea voturi, după ce istorie are acest partid, și după câți penali poate să aibă în sânul lui. Poate nu sunt alternative… poate da, poate nu.

De unde vin, totuși, politicienii români? Din România, bineînțeles! Marea masă a noastră, a românilor, îi alegem an de an, și culmea, după ce vedem rezultatul alegerilor, ne mirăm de ce vedem. E un fel de comedie tragică.

Oare acești oameni, chiar reprezintă poporul român? Mă tem că da. Dacă te uiți la cine e în stradă, la protest, și la cine stă acasă la căldurică, nu te miri că suntem unde suntem. De ce nu iese toată țara în stradă? Simplu… pentru că nu văd problema. De fapt, la mulți nu le pasă cine fură țara, atâta timp cât au și eu, acolo, o parte din tot furtul ăla. Și de ce să nu fie grațiați ăia mari? Că deh, e plină țara de pungași de doi lei care numai bine, or să scape basma curată cu grațierea minunată. Și hai să vorbim pe șleau, românii au moralitatea lor relativă, chiar dacă se cred mai sfinți decât alte popoare. Nu există probleme cu minciunea, invidia, curvia, furtul, retrocedările, defrișările, etc? Ba da. Din plin. Și la nivel mic e plin de oameni ca Dragnea și fârtații lui. Doar că, e la nivel mic. Lumea crede că nu contează.

Dar tocmai, că aici contează cel mai mult. La nivel mic. Și cred, sincer, că singura scăpare a românilor e întoarcerea la valorile Creștine – ortodoxe, neoprotestante și catolice. Eu cred că doar Dumnezeu mai poate face ceva în România. Și nu începând de sus, ci de jos. De la fiecare în parte. Aștept ziua în care, să se facă demonstrații la fel de mari, pro familie, pro viață și pro moralitate. Dar nu luat doar părțile care convin – dacă e atentat la justiție, ieși în stradă. Dacă cineva vrea să te fure de la București, ieși în stradă. Dar dacă cineva vrea să legifereze sodomia? Mai ieși în stradă? Dar pentru a proteja viața celor nenăscuți?

Am început să mă rog lui Dumnezeu pentru țara mea de baștină două lucruri. Primul, să-i ajute Dumnezeu pe cei care merg la proteste și să nu fie degeaba efortul lor. Al doilea, să-i trezească Dumnezeu pe creștinii din România – la viață din belșug și la evanghelizare.

Doamne ajută!

Intrebare fara raspuns

Bate gongul de ora șase. Mă trezesc cu greu și încerc să-mi deschid pleoapele. Se lipesc parcă una de alta… Mă uit în jur și mi se pare că nu mă găsesc unde ar trebui să fiu.

Un fel de ceață se ridică și mă văd înconjurat de multe trupuri aranjate concentric în jurul meu. Sper să fie un coșmar. Bătrâni, tineri, mame cu pruncii strânși în brațe, toți, amorțiți parcă. Nemișcați, tăcuți dar parcă strigând și arătându-mi o potecă șerpuitoare. O pădure…

Nu mai conteazaă cine a aruncat bombele, nu mai contează cine profită și cine își bate joc. Sunt creaturile lui Dumnezeu, copiii Lui. Nu-s cu nimic mai prejos decât mine.

Vreau să o iau la fuga din acest mormânt îngrozitor dar nu mă pot mișca. Nu-mi pot șterge imaginea din minte. Paralizat parcă, mă simt ridicat de “ceva” și pus pe potecă. Mă ispitește să privesc înapoi dar nu am curaj.

E atâta întuneric printre copaci… Mă sperie fiecare șoaptă de vânt, fiecare mișcare, fiecare scârțâit real sau imaginar…

Sunt din nou singur. Plimbarea mea imaginara nu m-a ajutat deloc. E noapte și parcă e și mai multă confuzie. Să-i primești pe oamenii ăștia chiar daca printre ei se pitește un viitor călău al pruncilor mei?

Strâng din dinți, îmi împart pita și sper sa nu-mi hrănesc executorul.

Am căutat, și am tot căutat. Mi-e milă si jelesc pentru miile și miile de prinși la mijloc de călăi pe care indirect i-am sponsorizat… Plâng însă pentru ce are să urmeze – oricum privești lucrurile, niște nevinovați o vor sfarși prost, platind pacate care nu le aparțin și unindu-și sângele cu alia lui Abel…

Mi-e greu să înțeleg planurile Tale, Doamne. Mi-e așa de greu să pricep ceva din toată negura care parcă ne învăluie din toate parțile.

Cred însă, Doamne, că totul are, și va avea sens. Poate mâine, poate peste o lună, poate doar în veșnicie. Dar CRED.

Alege înțelept

Azi am citit în presă un articol despre Oliver Sacks, un binecuoscut neurologist și scriitor, care a murit la vârsta de 82 de ani.

„Un om bun, un om de familie remarcabil” – doar câteva remarci la adresa lui. N-am multe de comentat despre domnul Sacks decât că, cu toate calitățile sale, acum, din nefericire pentru familia și prietenii dânsului, se odihnește intr-un mormânt din New York.

Moartea nu a ocolit și nu ocolește pe nimeni de pe Pământ. Dupa ce te-ai născut, există un singur lucru sigur – că odată vei muri.

În toată istoria omenrii, există doar un caz in care cineva s-a întors din morți și n-a mai murit. Dacă ești Creștin, ți-e clar că este vorba despre Isus Hristos.

În ultima vreme, din ce în ce mai mult ni se sugerează ideea că știința are toate raspunsurile și că noi, Creștinii înapoiați care credem in mituri, suntem în afara istoriei și total nerelevanți. Să fie așa oare?

Dacă scoți din domeniul științific teoriile, probabilitățile și te rezumi la ce poți măsura și evalua direct sau indirect, îți dai seama ca lucrurile nu stau tocmai cum ți se bagă pe gât. Îți dai seama ca numerele, măsuratorile sunt extrem de imparțiale – pentru majoritatea ai nevoie de mai mult decât cifre ca să pricepi ce se întâmplă in jur. Ai nevoie de o viziune asupra lumii (worldview) prin care să filtrezi datele pe care le ai.

Dacă cineva știe sa furnizeze date despre un anumit subiect dar viziunea lui asupra lumii e bazată pe anumite concepte despre lume și viață, va tinde să prezinte datele care le are, într-o maniera în care să susțină punctul lui de vedere și nu va fi imparțial în prezentarea lor.

Avem pe de-o parte oameni muritori care, cu toată „puterea” științei, ajung toți, fără excepție, în mormânt. Oricât de convingător ar fi cineva și cu oricâte detalii te-ar copleși, nu uita – sunt doar oameni care nu au nici un control asupra vieții lor. Nu pot sa controleze cand se îmbolnăvesc, nu pot să controleze când mor, nu pot să controleze nici măcar când li se strică mașina sau calculatorul. Omul are doar iluzia puterii. Puterea însă este evident la altcineva.

De calaltă parte, îl avem pe Isus Hristos, viu și biruitor asupra morții. Îl vedem în istorie ca și persoana care a marcat radical cursul ei și a schimbat totul la venirea Lui. Citind Apocalipsa lui Ioan știm cum se va termina totul. Nu știm când va veni sfarșitul lumii, dar știm cum va veni si ce se va întâmpla.

Când ești compleșit de evenimentele din viața ta, când nu știi ce să crezi și ești ispitit să renunți la Credință, amintește-ți să te oprești si să privești lucrurile in ansamblul lor. Uita-te la opțiunile pe care le ai și alege înțelept.

Și mi-a arătat un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, care ieșea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. În mijlocul pieței cetății și pe cele două maluri ale râului era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod și dând rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui, și Numele Lui va fi pe frunțile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și vor împărăți în vecii vecilor. Și îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare și adevărate.” Și Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând.
„Și iată, Eu vin curând! – Ferice de cel ce păzește cuvintele prorociei din cartea aceasta!”(Apocalipsa 22:1-7)

Nu te lua prea in serios…

Desi a fost marti astazi a fost o zi de luni. Ieri am avut liber si am fost plecat cu familia pentru cateva zile. M-am intors stresat ca am pierdut o zi de “lucru”. Si incep sa dreg si sa ma apuc sa butonez sa mai recuperez din “pierdere”. Imi dau seama insa ca ma iau cam prea un serios. Am pus jos “armele” si am zis ca e suficient. Dar cum seara molcoma ma ispiteste la citit, am intrat in libraria virtuala si am ales (parca) la intamplare, o carte de Eli Wiesel – Mesagerii lui Dumnezeu: Portrete si Legende Biblice (Messengers of God: Biblical Portraits & Legends). 

Mi se pare o “nimereala mare ca” publicarea cartii a fost facuta in fix anul in care m-am nascut… o fi predestinare? O fi, nu o fi, am inceput a citi.

Nu ma duc repede prin carte, o absorb. Scrisul e fin si cu un ritm placut. Autorul se furiseaza prin Geneza, si mi-l aduce in fata pe Adam. Adam despre care se scrie atat de putin in Biblie, dar care a trait cel mai mult. Un om fara trecut dar cu cel mai mult viitor acordat de Dumnezeu. Intersant zic eu, si continui. 

Citesc despre crearea lui, despre gradina si apoi despre pacat. Dar citesc cu ochi noi, mai umani si mai eliberati parca din clestele dogmei. Cine e Adam? Adam sunt eu si tu, si nici unul dintre noi – suntem toti si nu e nici unul. Interesant…

Ajung insa la o fraza care m-a binedispus si cu care vreau sa raman cand ma duc la culcare. E un citat din Midras, un raspuns la intrebarea: De ce a asteptat Creatorul sase zile ca sa-l creeze pe Adam?

Raspunsul e genial si trebuie sa recunosc ca am chichotit cand l-am citit. Apoi m-am relaxat. A fost exact raspunsul de care aveam nevoie: 

“Ca sa-l ajute pe om sa nu se ia atat de mult in serios, sa evite a fi arogant si orgolios, el poate fi intrebat: Cu ce te lauzi tu daca pana si un țânțar te-a precedat in ordinea Creatiei?”

Si cand spun ca fix de asta aveam nevoie fix acum, nu exagerez. Asta e unul din pacatele mele cu care ma lupt. Ma iau mult prea mult in serios. Sunt atat de important incat sar la prima abatere sa corectez “pacatosi” din jurul meu. Mare perfectionist si bagator de vina. Doamne iarta-ma. Buna analgia cu tantarul. 

Noapte buna, prieteni.

Cantec

(Arhiva 29 Aug, 2008)
Am fost razvratit. Mi-am trait portia de nebunie, am aratat cu degetul catre cer, m-am ascuns in spatele cuvintelor lui Iov sa nu fiu lovit de Dumnezeu si n-am tacut. L-am intrebat de ce m-am nascut. N-am intrebat de ce sunt vinovat, caci stiam. N-am cerut sa fiu nascut, n-am cerut sa traiesc. Dar ma bucur ca sunt si ce mirare ca esti! Am ajuns sa cred, in sfarsit, ca viata este cel mai mare dar primit vreodata. Si nu face doi bani daca nu o dai inapoi celui care ti-a dat-o, ca mai apoi sa valoreze o vesnicie si sa lumineze in prezenta Lui. Pana acolo insa, ma mir cum Dumnezeu isi pune “mintea” cu mine. 

L-am acuzat ca nu lucreaza, ca nu face nimic si uite ca face. Uite ca lucreaza. Uite ca, intr-un mod nou pentru mine, incepe sa-mi vorbeasca. Nu, gresesc. Nu-mi vorbeste, imi comunica intr-un mod nou, prin fapte. Cine sunt eu Doamne sa te cobori la mine si sa ma feresti de prostia din mintea mea? Nu sunt eu cel care arunca cu piatra, care bate pironul in mana ta sfanta si nu sunt eu cel care te scuip in fata? Si cu toate astea, nimeni in Universul acesta nu ma iubeste mai mult. Asa este. Viata mea e intre mine si tine. De abia apoi, intre mine si ceilalti. Visez? Ma ridici? Din nou? Ce vrei sa fac?

Tiptil, ma furisez in afara mea, si ma uit inca odata cu acei ochi ai mintii, la ce a fost, la ce e acum, si la ce va fi; si-mi dau seama ca in tot acest timp, tu mi-ai cantat cantecul iubirii dar eu n-am inteles. De fapt tu nu cantai disonant, mie imi lipsea auzul muzical.

Te iubesc.

Azi Dumnezeu mi-a vorbit

Va vine sa credeti ca Dumnezeu l-a iubit pe Iov? In prima si ultima parte a vietii lui, da, parca… dar cum ramane cu toate pierderile pe care le-a suferit. Atunci cand a pierdut tot – lucrurile materiale pe care le avea, familie, sanatate, oare Dumnezeu Il iubea? Si nu doar Iov – atatia altii care au avut parca dovezi ale dragostei lui Dumnezeu, dar apoi, aceste dovezi pe care le aveau le-au fost luate sau ceea ce s-a inceput nu s-a mai continuat in aparenta, pentru o vreme. Vezi toata pleiada care ar fi avut dreptul sa se simta dezamagiti – Avraam, David, Isus sunt doar cateva exemple. 

Astazi Dumnezeu mi-a vorbit despre dragostea Lui pentru mine si credinta mea. E adevarat, de o vreme incoace mi-e greu sa cant sau sa vorbesc despre dragostea Lui – si asta nu pentru ca nu vad dovezi ale dragostei Lui ci pentru ca de multe ori, El ma va provoca sa cred ca ea exista. Iar credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. (Evrei 11:1) 

Astazi mi-am dat seama ca nu-L cunosc pe Dumnezeu. E foarte simplu: cei care Il cunosc se simt foarte bine in prezenta Lui, se simt confortabil, bucurosi, increzatori si asta pentru ca sunt foarte convinsi ca Dumnezeu este dragoste, ca tot ce face El este pentru ca ne iubeste. Mie mi-e frica de Dumnezeu. Ma simt amenintata la tot pasul de felul in care alege sa-si descopere dragostea. Vad in tot ce imi da un inceput al incercarilor la care mi-e teama ca nu voi face fata. Ma incearca asa o groaza de ziua de maine… Cu toate acestea, pot sa fac altceva decat sa continui sa ma duc inainte si incerc, cel putin, sa cred ca El ma iubeste? 

Pot sa fac altceva decat sa incerc sa-I raspund Iubirii cel putin cu loialitatea mea? As putea, dar mi-e frica de raul pe care l-as putea provoca. Mi-e teama ca as putea castiga lumea si ca apoi, mi-as pierde sufletul. Nu, sa nu credeti ca stau pe margine si ma ingrijorez de drobul de sare care s-ar putea sa cada si sa sparga capul cuiva. Tot ce fac este sa merg cate un pas inainte cu toata ingrijorarea pe care o simt cuibarindu-mi-se in suflet dar cu multa speranta de asemenea ca ingrijorarea mea este absurda. 

Uneori, ca azi, Dumnezeu imi vorbeste de dragostea Lui si cand o face, pe moment, teama dispare.

Autor: Anca